Parlamentul a ratificat, în ședința de astăzi, Acordul de împrumut și cel de grant cu Uniunea Europeană privind asistenţa macrofinanciară pentru Republica Moldova şi Memorandumul de înţelegere.

Asistența macrofinanciară pentru Republica Moldova, acordată de către Uniunea Europeană reprezintă o operaţiune de finanţare în valoare de până la 100 milioane euro, dintre care 60 milioane urmează să fie furnizate sub formă de împrumut şi 40 milioane euro sub formă de grant.

Sumele oferite vor fi debursate în trei tranşe egale în anul 2018. Debursarea banilor va avea loc în funcţie de progresele înregistrate în implementarea prevederilor Memorandumului cu Fondul Monetar Internațional şi a celor 28 de condiţionalităţi convenite între Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Maturitatea împrumutului este de maxim 15 ani.

Intrarea în vigoare a Acordului va crea condiţii favorabile pentru creşterea economică durabilă, menţinerea stabilităţii fiscale şi macroeconomice şi va contribui la reducerea sărăciei în Republica Moldova.

Documentele au fost susținute cu votul a 69 de deputați.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!