Consiliul Concurenței a sancționat două companii care au încălcat legislația concurențială. Astfel, întreprinderile „Dominic" SRL și „Comerț - Gaz" SRL vor achita o amendă de peste 3,5 milioane de lei în bugetul de stat.

Potrivit deciziei CC acestea au încheiat un acord anticoncurențial orizontal de tip cartel dur, participând cu oferte trucate la licitația publică organizată și desfășurată de Î.M. Regia Autosalubritate, ceea ce reprezintă o restricționare gravă a concurenței.

În decizie se arată că ofertele de participare ale întreprinderilor „Dominic” SRL și „Comerț – Gaz” SRL în
vederea participării acestora la licitația organizată de ÎM Regia „Autosalubritate” au fost întocmite, semnate și prezentate de una și aceeași persoană – Verlan Fadei – administrator al „Comerț Gaz” SRL.

De asemenea, Consiliul Concurenței se arată că la momentul desfășurării licitației întreprinderea „Dominic” SRL nu avea eliberată licență de activitate pentru importul și comercializarea cu ridicata a gazului lichefiat de către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.

În final, Consiliul Concurenței afirmă că acțiunile întreprinderilor „Dominic” SRL și „Comerț – Gaz” SRL constituie un acord anticoncurențial orizontal de tip cartel dur. Astfel, în conformitate cu legislația în vigoare fapta întreprinderilor menționate se încadrează la încălcările de gravitate mare pentru care nivelul de bază al amenzii se stabilește în cuantum de la 2 % până la 4 % din cifra totală de afaceri din anul anterior sancționării.

Astfel, acestea au fost amendate după cum urmează: „Dominic” SRL – 2 571 671 lei 00 bani, „Comerț – Gaz” SRL – 998 343,63 lei.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!