/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

/VIDEO/ Șor a dat în judecată compania Kroll. Candu, după publicarea sintezei: Șor va fi tras la răspundere penală

missing
22 decembrie 2017, ora 17:52

Kroll a constatat, traducând în limba engleză, informațiile deja cunoscute. Sarcina lor principală este să găsească un „țap ispășitor“ și să se răzbune pentru adevărul dezvăluit. Specialitatea de bază a acestei „firme“ este să denigreze la comandă persoane sau structuri întregi”, a menționat Ilan Șor, adăugând că avocații săi au depus o cerere de chemare în judecată a companiei americane la Curtea Supremă din Londra.

La rândul sau, președintele Parlamentului, Andrian Candu, a insistat asupra referințelor din rezumatul raportului „Kroll”, care îl vizează pe Ilan Șor și companiile sale ca principalii actori și beneficiari ai fraudei bancare.

Dl Șor a primit deja prima condamnare în instanța de fond. Urmează Curtea de Apel. Atunci decizia instanței de judecată va fi executabilă și, bineînțeles, el va fi tras la răspundere penală”, a declarat Adrian Candu, președintele Parlamentului.

Unii actori politici spun că sinteza publicată de Banca Națională este prea vagă, nedivulgând numele altor persoane implicate în schemele frauduloase.

Acest raport în sinteză a apărut odată cu noul Guvern, din care fac parte doi foști prim-miniștri, cu ajutorul cărora s-a furat miliardul: unul care a dat garanția de 5 mlrd, dl Leancă, și al doilea, dl Gaburici, care a dat garanția de 6,5 mlrd. Este o bătaie de joc de cetățeni și de noi, deputații, cu atât mai mult că este publicat în limba engleză”, Mihai Ghimpu, președinte fracțiune PL.

Recent m-a întrebat un demnitar occidental: cum se face așa că în țările în care s-au mai întâmplat astfel de fraude, crize bancare sunt criticate băncile și banca centrală, iar Guvernul este lăudat pentru curajul cu care a venit pentru a salva situația, iar în RM, nu știu de ce, toți blamează Guvernul?”, afirmă Iurie Leancă, vicepreședinte demisionar al Parlamentului.

Nu avem nume concrete. Un lucru este clar în această sinteză, că grupul Șor este implicat. Și acum vom vedea cum vor reacționa mai departe instituțiile de drept din RM. Îl închid pe Șor sau îi dau pace acestuia mai departe să facă politică sau îl vor folosi mai departe ca idiot util al puterii”, spune și Lilian Carp, deputat PL.

Faptul că este o sinteză ridică semne de întrebare asupra credibilității. Probabil că sunt chestiuni de ascuns. Încă odată, eu cred adevărul va apărea atunci când de acest lucru se vor ocupa instanțe din alte țări, cu o justiție într-adevăr independentă”, a menționat Vadim Pistrinciuc, vicepreședintele fracțiunii PLDM.

Liderul PAS, Maia Sandu, a scris că „cel care promova cel mai insistent adoptarea garanției statului pentru cele trei bănci, fără mecanisme de protecție împotriva abuzurilor, era actualul Președinte al Parlamentului – Andrian Candu”. „Această concluzie o facem din stenograma ședinței Guvernului”, susține Maia Sandu. Liderul PAS subliniază, astfel, că „deși sinteza celui de-al doilea raport nu spune în mod direct cine sunt ceilalți beneficiari ai furtului miliardului, ne permite să înțelegem mai bine cine a fost interesat ca aceste crime financiare să se întâmple”.

Contactați de TV8, reprezentanții BNM nu ne-au oferit deocamdată comentarii, iar șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, nu a răspuns la telefon.

Reporter: Anastasia Antoceanu;
Imagini: Oleg Cozlov.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram