/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și paradoxul invaziei ruse. Kremlinul vrea să saboteze summitul de pace

Mold-street: Ce angajați ai statului vor beneficia în 2018 de majorări de salarii

missing
27 decembrie 2017, ora 13:47

Ministerul Finanțelor susţine că cheltuielile de personal în anul 2018 vor constitui 22,3% din Bugetul Public Naţional, iar majorarea lor a a fost cauzată de implementarea măsurilor privind majorarea salariilor angajaților din sectorul bugetar şi de restructurarea și crearea unor instituții noi sau majorarea numărului de unități de personal conform prevederilor actelor normative în vigoare.

Totodată Ministerul Finanţelor susţine că pentru anul 2018 numărul de unități de personal luat în calcul la estimarea cheltuielilor de personal constituie 199.252,5 unități, adică cu 841 mai puţin ca pentru 2017, ceea ce este o reducere nesemnificativă – doar cu 0,4%.

Cheltuielile de personal includ măsuri de optimizare şi ajustări structurale prevăzute în anul 2018 precum și cele implementate pe parcursul anului 2017, care vor avea continuitate în anul 2018

Astfel se prevede că pentru măsurile de majorare a salariilor în anul 2018 vor fi alocate 580,4 milioane lei, inclusiv: 372,2 milioane lei – pentru instituţiile finanţate de la bugetul de stat şi 204,2 milioane leişi pentru instituţiile finanţate de la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale.

    • majorarea de la 1 ianuarie 2018 a salariului angajaților salarizați în baza Rețelei tarifare unice din alte domenii (inclusiv militari) cu 10%, costul estimativ constituie 304,8 milioane lei;
    • trecerea funcționarilor publici pe următoarele trepte de salarizare – costul estimat fiind de 42,4 milioane lei;
    • ajustarea costului sporului pentru eficiență în prevenirea și combaterea corupției în dependență de salariul mediu pe economie realizat în anul precedent, costul măsurii estimat de 13,0 milioane lei;
    • recalcularea salariilor de la 1 aprilie 2018, a judecătorilor și procurorilor pe măsura creșterii salariului mediu pe economie realizat în anul precedent- costul estimativ fiind de 58,3 milioane lei;
    • majorarea de la 1 septembrie a salariilor cadrelor didactice conform prevederilor anexei nr.11 la Legea nr.355- XVI din 23.12.2005, pe măsura creşterii procentuale a salariului mediu prognozat pe economia naţională pentru anul gestionar faţă de salariul mediu al cadrelor didactice din învăţămînt real atins în trimestrul IV al anului precedent, costul estimativ de 104,4 milioane lei;
    • reducerea la 75 % a normei didactice pentru un salariu de funcție, în primii trei ani de activitate pedagogică, a cadrelor didactice – tineri specialiști, costul estimativ circa 15,2 milioane lei;
    • reducerea normei didactice în învățămîntul primar, gimnazial și liceal de la 20 ore pe săptămână la 18 ore, costul estimativ 42,3 mililioane lei.

Sursa citată precizează că, cei mai mulți angajați ai unor instituții finanțate de la Bugetul de stat sunt în învățământ – circa 105.000 de unități, sau peste 53% din total. Salariul mediu pe o unitate de personal pedagogic în domeniul educației constituite 5.572,6 lei. cu peste 11% mai mare decât cel din 2016.

Potrivit prognozelor din Legea bugetului, PIB-ul în 2018 ar urma să crească cu 3.0%, inflația medie anuală va constitui 4,3%, comparativ cu 6,5 % în 2017. Salariul nominal mediu lunar va constitui în 2018 – 6.150 lei fiind în creștere cu față de 5.700 lei în anul 2017.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram