Termenul contractului de arendă a terenurilor agricole va crește de la trei la cinci ani. Parlamentul a votat, la ultima ședință a sesiunii de toamnă, modificări ale legislației în acest sens, în prima lectură.

Noile modificări prevăd că contractul de arendă a terenurilor şi a altor bunuri agricole încheiat pe un termen mai mare de 5 ani se înregistrează la organ cadastral teritorial. În prezent, dreptul de folosinţă sau arendă asupra bunului imobil pe un termen mai mare de 3 ani este supus înregistrării obligatorii.

Totodată, în proiect este prevăzut că contractul de arendă a terenurilor şi a altor bunuri agricole încheiat pe un termen de până la 5 ani inclusiv se înregistrează la primăria localităţii în a cărei rază teritorială se află terenurile şi alte bunuri agricole. În cazul în care un arendaş încheie contracte de arendă cu mai mulţi arendatori, la iniţiativa autorităţii administraţiei publice locale, primirea cererilor de înregistrare a contractelor de arendă în registrul bunurilor imobile se efectuează de către registratorul organului cadastral teritorial pe teritoriul localităţii.

Înregistrarea benevolă la organul cadastral teritorial a contractului de arendă încheiat pe un termen de până la 5 ani îl scuteşte pe arendaş de obligaţia de a-l înregistra la primărie.

Modificările urmează a fi votate în lectură finală.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!