Procurorii au obţinut o sentinţă condamnare cu executare pentru un bărbat din raionul Anenii Noi, care a traficat patru bărbaţi din acelaşi raion în Federaţia Rusă pentru a fi exploataţi prin muncă.

În decembrie 2012, inculpatul a recrutat patru bărbaţi pentru a munci în Federaţia Rusă la lucrări sezoniere, acesta le-a promis un salariu bun, cazare şi hrană gratuită. Ajunşi în regiunea Voronej, victimelor le-au fost luate actele de identitate, fiind impuşi să muncească în condiţii inumane, timp de câteva luni, după care au fost remuneraţi cu sume foarte mici de bani.

În luna mai 2017, instanţa de fond a achitat inculpatul, pe motiv că nu s-a constatat fapta infracţiunii. Sentinţa a fost atacată de procurori şi recent prin decizia Curţii de Apel Chişinău, inculpatul a fost condamnat la 7 ani şi 6 luni de detenţie în penitenciar de tip închis.

Decizia este cu drept de atac.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!