Doi deținuți au fost condamnați la ani grei de pușcărie după ce au comandat omorul copiilor vitregi ai unuia dintre ei.

Potrivit probatoriului acumulat de procurori, în ianuarie 2011, un deţinut de la Penitenciarul din or. Leova, care îşi ispăşea pedeapsa pentru omorul soţiei sale, i-a propus unui coleg de celulă să găsească o persoană terţă, pentru a executa omorul copiilor săi vitregi, ce urmau să moştenească averea soţiei cu care se afla în litigiu de partajare a averii moştenite.

Pentru comiterea omorului, bărbatul promitea o recompensă de 10 mii de dolari. Complicele, care era deţinut pentru comiterea şantajului şi tâlhăriei, a găsit o persoană căreia i-a promis la rândul său șapte mii de dolari. Dirijând la distanţă printr-un telefon mobil, deţinutul a pregătit asasinarea victimelor conform mai multor scenarii pentru a nu trezi careva dubii. În cele din urmă, potenţialul executor a renunţat la comiterea crimei şi a denunţat inculpaţii oamenilor legii.

În iunie 2016, instanţa de fond i-a achitat pe inculpaţi, pe motiv că fapta nu întruneşte elementele infracţiunii, iar procurorul a contestat sentinţa considerând-o ilegală.

Astfel, recent prin decizia Curţii de Apel Chişinău, apelul procurorului a fost admis, inculpaţii fiind condamnaţi la 15, şi respectiv, 10 ani de închisoare cu executare. Decizia poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiţie.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!