/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

/VIDEO/ S-a „născut” a doua oară. Băiețelul, care îl purta în burtă pe fratele său, va fi externat

missing
11 ianuarie 2018, ora 19:18

Tati vine să ne ia. Copilul se simte bine. E activ se trezește, se joacă cu jucăriile se uită la mine, zâmbește, vorbește”, spune Silvia Cucoș, mămica băiatului.

Medicul care a operat copilul spune că Ilie se simte bine și se reface rapid după intervenția chirurgicală. „Starea copilului este satisfăcătoare. Copilul post-operator a suportat foarte bine perioada post-operatorie, fără temperatură, fără careva probleme. Se alimentează bine, doarme bine noaptea. La investigațiile pe care le-am făcut arată normal intestinul, stomacul”, a menționat Eva Gudumac, academician.

Mămica băiatului spune că Ilie este primul ei copil. În una din zile a observat că o parte a burții era mai tare și a mers la medic. Medicii din Sîngerei i-au spus mamei că ar fi vorba de o tumoare și au trimis-o, pentru investigații suplimentare, la Chișinău.

Făceam un simplu masaj la burtică și am observat că în partea dreaptă este mai tare ca în partea stângă. Și am înțeles că ceva nu este normal și am hotărât să plecăm la medic”, a adăugat Silvia Cucoș.

Medicii susțin că intervenția nu a fost una simplă. Astfel de cazuri sunt foarte rare și necesită o monitorizare post-operatorie de durată.

Pot apărea vome, nu vor fi scaune sau va fi o distensie abdominală, va fi puțin balonat abdomenul. Ca urmare desigur. Ea va frecventa institutul mamei și copilului. Pentru a revedea situația pacientului și a utiliza acele medicamente pentru a avea o viață plină de succese”, a adăugat Eva Gudumac.

Cazul a ajuns în atenția opiniei publice pe 3 ianuarie după ce medicii au anunțat că au operat cu succes un copil de 6 luni, care îl purta în burtă pe fratele său geamăn.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram