/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

Directoarea unui liceu a fost amendată pentru că ar fi lovit peste cap mai mulți elevi

16 ianuarie 2018, ora 11:45

În intervalul anilor 2014 – 2015, în timpul orelor de limbă rusă, profesoara a lovit de mai multe ori peste cap şi a folosit constant replici jignitoare faţă de trei elevi din clasa a V-a. În acest mod, profesoara a decis să-i pedepsească pe cei trei pentru că nu şi-au făcut temele pentru acasă, acţiuni care au avut loc în prezenţa colegilor de clasă. Într-un alt caz, inculpata a impus cei trei minori să execute câte o mie de genuflexiuni – efort fizic de intensitate exagerată, care a generat surmenajul excesiv al copiilor vizaţi, cauzându-le febră musculară.

Potrivit procurorilor, prin aceste acţiuni, inculpata le-a umilit elevilor demnitatea, le-a provocat intense dureri fizice şi suferinţe psihice, care reprezintă – tratamente inumane şi degradante.

Cazul a ieşit la iveală după ce unul dintre elevi le-a povestit părinţilor despre cele întâmplate, aceştia depunând o plângere la Procuratură, imediat fiind iniţiată o cauză penală pe acest fapt. Fiind audiat în condiţii speciale, minorul a declarat că nu a fost unicul copil umilit, ci împreună cu încă doi colegi.

La demersul procurorilor, în anul 2015, profesoara a fost suspendată din funcţie, după care aceasta a părăsit teritoriul Republicii Moldova, fiind anunţată în căutare generală. În vara anului trecut, femeia, a revenit în ţară, procurorii reluând urmărirea penală şi demonstrând vinovăţia ei.

Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram