Legea adoptată de către Parlamentul ucrainean privind reintegrarea regiunii Donbas este percepută ca o pregătire pentru un nou război, a transmis Ministerul rus de Externe, potrivit Mediafax.

„De când a fost aprobat în primă lectură, documentul, deşi a suferit anumite corecţii, şi-a păstrat principala orientare – de a confirma, prin intermediul legislaţiei, politica Kievului pentru soluţionarea „problemei din Donbas” prin utilizarea forţei. În esenţă, Poroşenko primeşte puteri aproape dictatoriale pentru a suprima dizidenţa şi nemulţumirea. Acest demers nu poate fi numit altfel decât o pregătire pentru un nou război”, se arată într-un comunicat al diplomaţiei de la Moscova.

Procurorul militar şef al Ucrainei, Anatoli Matios, a declarat că legea privind reintegrarea regiunii Donbas este incompletă şi conţine multe dispoziţii care nu pot fi transpuse în practică.

Rada Supremă a Ucrainei a adoptat legea privind reintegrarea regiunii Donbas, document care cataloghează „autoproclamatele republici Doneţk şi Lugansk” drept ”teritorii ocupate”, fiind introdusă noţiunea de „agresiune a Rusiei”.

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a declarat, joi, că legea adoptată de către Parlamentul de la Kiev privind reintegrarea regiunii Donbas este un semnal de unitate naţională.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!