/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

Barter interzis de lege la Primăria Chișinău. Trei apartamente oferite unor interpreți sunt obiectul unui litigiu

missing
20 ianuarie 2018, ora 12:37

Cele trei apartamente au fost repartizate, gratuit, unor persoane concrete. Anume: judecătoarei Judecătoriei Chișinău Maria Țurcan, interpretei Nina Crulicovschi și regretatului interpret Anatol Dumitraș. Prima a intrat în posesia locuinței judecătoarea. Maria Țurcan a primit un apartament cu o suprafață de 91 de metri pătrați. Potrivit dispoziției primarului general Dorin Chirtoacă din 23 ianuarie 2013, Primăria ar fi fost obligată să îi dea apartament de către o hotărâre a Curții de Apel Chișinău pronunțată în privința judecătoarei în anul 2008.

Al doilea apartament, cu suprafața de 93,9 metri pătrați, a fost distribuit 3 luni mai târziu interpretei Nina Crulicovschi. Iar al treilea – cu suprafața de 89,5 metri pătrați – a fost repartizat în luna iunie 2013 regretatului interpret Anatol Dumitraș.

Prețul care a fost pus la baza tranzacției a fost de 740 de euro pentru un metru pătrat de spațiu. Asta în condițiile în care pe piață existau apartamente, tot noi, la prețuri mult mai mici, de 500 de euro/m.p.. Afacerea, chiar dacă a fost realizată cu girul Consiliului Municipal și are aparențe legale, contravine mai multor legi: a administrației publice, a finanțelor publice, a achizițiilor publice etc.

Trei apartamente acceptate în locul unei datorii de 4 milioane de lei

La 25 octombrie 2012 Consiliul Municipal Chișinău, în baza actelor pregătite de subdiviziunile Primăriei, a aprobat o hotărâre prin care accepta ca firma de construcții „Glorinal” să plătească o datorie de 4 033 316 lei pentru arenda unui teren (arendat în anul 2007 pentru construcția unor blocuri) nu cu bani, ci cu apartamente. Astfel, în contul celor peste 4 milioane de lei „Glorinal” a propus să ofere Primăriei trei apartamente în unul dintre blocurile noi construite de acest agent economic pe strada Valea Trandafirilor. „Se acceptă transmiterea în proprietate municipală a trei apartamente cu trei odăi cu o suprafață totală de 275,7 m. p. din blocurile locative din strada Valea Trandafirilor 6/1 în schimbul datoriei SRL „Glorinal” față de bugetul local”, a decis Consiliul municipal.

Interes inexplicabil al Primăriei să realizeze o tranzacție ce contravenea legii

Pentru executarea deciziei, a fost creat un grup de lucru care s-a ocupat de recepționarea apartamentelor, au fost întocmite procesele-verbale necesare etc.

Totuși, de atunci și până în prezent, această datorie nu a putut fi înregistrată ca achitată din cauză că o astfel de modalitate de plată a datoriilor la buget este interzisă și tehnic, nu poate fi înregistrată. Plățile și datoriile în sistemul bugetar se achită doar prin virament și sunt înregistrate în sistemul trezorerial. Alte modalități de plată, inclusiv achitările reciproce, acest sistem nu prevede. În pofida avertizărilor că tranzacția contravine legii, factorii de decizie din Primărie au insistat pe realizarea „barter-ului”

Iată câteva extrase din notele interne întocmite de subdiviziunile Primăriei, care căutau o soluție cum să facă să confirme, totuși, prin documente, faptul că „Glorinal” și-a plătit datoria.

Citește continuarea pe Moldovacurata.md.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram