Un elicopter de atac de tipul Apache al armatei americane s-a prăbuşit în timpul unui zbor de antrenament în California, accidentul soldându-se cu doi morţi, a anunţat un purtător de cuvânt al armatei SUA, citat de Reuters, notează Agerpres.

Aparatul s-a prăbuşit pe 20 ianurie în timpul unui antrenament de rutină la Fort Irwin, un centru de antrenament în California, de altfel unul dintre marile centre de instruire ale forţelor armate ale Statelor Unite, a relatat Fox News.

O anchetă a fost deschisă pentru stabilirea cauzelor acestui accident, a declarat acelaşi purtător de cuvânt.

Un alt purtător de cuvânt al forţelor militare american a indicat că şi-au pierdut viaţa pilotul şi copilotul, fără a oferi precizări asupra identităţii celor doi.

Elicopterul AH-64 Apache este un aparat fabricat de compania Boeing în Arizona.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!