/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

„De sub pământ vei fi găsită”. Un bărbat, condamnat la închisoare pentru violență în familie

25 ianuarie 2018, ora 14:12

Pe acest caz, anterior Judecătoria sectorului Buiucani pronunțase o sentință în care stabilea o pedeapsă de 5 ani cu suspendare pentru agresor, deși acesta era învinuit de comiterea a patru infracțiuni: privare ilegală de libertate, violență în familie, huliganism și neexecutarea hotărârii judecătorești (încălcarea ordonanței de protecție). Instanța stabilise și un prejudiciu moral în sumă de 20 000 lei. Promo-LEX, însă, atenționa că instanțele de judecată continuă practica de aplicare a unor pedepse prea blânde pentru agresorii familiali.

În opinia juristei Asociației Promo LEX, Lilia Potîng „instanțelor de judecată le revine rolul decisiv ca să prevină violența în familie. Pedepsele mai blânde pentru agresori, descurajează victimele de a se mai adresa organelor de drept. Deși suma prejudiciului a fost majorată, ea este inferioară sumelor acordate ca și prejudiciu de către CtEDO (15 000 euro). În același timp, chiar dacă agresorul a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare, înainte de pronunțare, acesta a părăsit sala de judecată”.

„Este o tendință pozitivă a instanțelor ierarhic superioare de a examina mai atent cazurile de violență în familie. Este îmbucurător faptul că instanța de apel a analizat mai profund suferințele pricinuite părții vătămate și a majorat suma prejudiciului moral. Reabilitarea victimei este un element esențial în cazurile de violență în familie și majorarea sumei prejudiciilor este unul din scopurile strategice pe care ni le propunem să le obținem. Chiar și așa, suntem îngrijorați că practicile încă nu sunt uniforme, iar instanțele de fond, de multe ori, examinează superficial acest tip de infracțiuni, stabilind pedepse nesemnificative și sume derizorii în calitate de prejudicii”, menționează Dumitru Sliusarenco, avocatul Asociației.

Asociația Promo-LEX îndeamnă autoritățile să uniformizeze atât practicile de sancționare a infracțiunilor de violență în familie, cât și să stabilească un cuantum al prejudiciilor acordate victimelor în corespundere cu suferințele cauzate și cu practica internațională.

Foto: Facebook/Promo-LEX

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram