Alexandru Tănase, ministrul Justiției, s-a întâlnit cu reprezentanții Uniunii Avocaților din Moldova. Subiectele de discuție au vizat apelurile publice ale avocaților privind aplicarea excesivă de către judecători a măsurii preventive sub formă de arest sau arest la domiciliu și identificarea unor soluții pentru redresarea acestei situații.

În acest sens, a fost abordată promovarea unor modificări legislative ce ar asigura un control judiciar efectiv asupra aplicării măsurilor preventive, dreptul persoanelor la apărare, procesul echitabil și egalitatea armelor părților în proces. De asemenea, au fost puse în discuție soluțiile de consolidare a mecanismelor de autoadministrare a profesiei de avocat.
 
În mod prioritar, vor fi promovate îmbunătățiri la legea cu privire la avocatură în vederea clarificării prevederilor cu privire la incompatibilitățile avocaților și mecanismul de acces în meserie, eficientizarea mecanismelor de acces la informații ale avocaților și perfecționarea mecanismului de rambursare a cheltuielilor de judecată.
 
În acest context, s-a agreat constituirea unei platforme de comunicare comună în vederea identificării celor mai eficiente soluții legislative, cu respectarea celor mai înalte standarde democratice în domeniu.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!