Proiectul parcării multietajate a fost publicat pe pagina de facebook a Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor din R. Moldova, menționându-se că proiectul a fost avizat pozitiv de către Consiliul Naţional al Monumentelor Istorice în septembrie 2016.
„În urma consultării cu Primăria şi Ministerul Culturii, ne gândim să construim un edificiu care cu siguranţă se va înscrie în ansamblul de clădiri din zonă şi, după cum centrul oraşului este invadat de maşini parcate neregulamentar din cauza lipsei spațiilor pentru parcare special amenajate, parcarea ar fi foarte binevenită”, a declarat Natalia Stati pentru sursa citată.
Terenul de pe str. Eminescu 52/1 și 52/2, pe care urmează a fi ridicată parcarea, a aparținut în trecut statului, fiind în gestiunea Teatrului Republican „Luceafărul”. În 2012 terenul, împreună cu clădirile avariate, a fost privatizat de firmele care arendau bunurile imobile, iar doi ani mai târziu, în 2014, a ajuns în posesia fiicelor președintelui de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov.