/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Vot final în Congres și exerciții NATO. Preotul de la înmormântarea lui Navalnîi, pedepsit

Succesele reformei administrației publice: doar 30% din măsurile preconizate au fost realizate

missing
28 ianuarie 2018, ora 11:42

Autorul raportului de monitorizare a implementării Strategiei privind reforma administrației publice pentru anii 2016-2020 realizat de expertul IDIS Viitorul, Viorel Pîrvan constată că procesul de reformare a administrației publice deviază de la cerințele referitoare la transparență, implicare și participare a părților interesate. Consultarea publică a inițiativelor și proiectelor de acte normative pentru realizarea reformei se limitează, în mare parte, doar la publicarea acestora pe pagina web particip.gov.md, fără informarea direcționată și discutarea lor cu toți cei interesați, cu subiecții ce vor fi afectați de aceste acte, cu asociațiile reprezentative (Congresul Autorităților Locale din Moldova), cu experți și alte părți interesate.

Reforma ministerelor, precum și reforma unor autorități și instituții publice, la fel, comportă anumite rezerve la capitolul transparență și impact. Nu a fost făcută publică și nu cunoaștem despre analiza care a stat la baza noii structuri a Guvernului, criteriile de comasare a ministerelor și evaluarea impactului acestor optimizări. Totodată, proiectul Hotărârii Parlamentului pentru aprobarea Listei ministerelor nu a fost supus consultărilor publice.

”Reforma administrativ teritorială reprezintă subiectul cel mai sensibil, care a divizat opiniile actorilor cheie, decidenților politici, experților și părților interesate în ce privește necesitatea, oportunitatea și modalitățile de realizare a acestei reforme. Am putea vorbi chiar de un blocaj în dialogul puterii centrale cu puterea locală. Totodată, la o analiză mai atentă, se constată că toți actorii sunt interesați în avansarea reformelor și pe această dimensiune, venind cu viziuni și abordări, în mare parte complementare. De aceea, în prezent se impune depășirea acestor disensiuni, care poate fi realizată prin edificarea unui dialog real, participativ, transparent, continuu, eficient, multilateral între Guvern și administrația locală, reprezentantă de Congresul Autorităților Locale din Moldova, cu implicarea experților și altor părți interesate”, a opinat Viorel Pîrvan.

În concluzie, autorul monitorizării implementării reformei administraţiei publice recomandă o viziune clară și coerentă asupra pașilor ce trebuie să-i întreprindă și acțiunilor ce trebuie realizate de către Guvern întru realizarea reformei administrației publice. Pentru a urma o ordine logică, a produce rezultatul scontat și a omite anumite disensiuni, acțiunile trebuie corelate cu alte reforme și documente de politici existente, precum Reforma de modernizare a serviciilor publice, Programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova sau Agenda de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram