Război în Ucraina, ziua 123: La Kiev s-a tras cu rachete care pot parcurge o distanță de până la 5,5 mii de km

politic

/VIDEO/ Deputat PDM: Parlamentul a executat 95% din recomandările Comisiei de la Veneția. Promo-LEX: Doar 37%

29 ianuarie 2018, ora 17:15
Distribuie:

Am explicat experților cum am executat recomandările Comisiei de la Veneția, am reiterat gratitudinea față de expertiza Comisiei, am reiterat faptul că Parlamentul a executat practic 95% din toate recomandările Comisiei de la Veneția, OSCE, în special recomandările tehnico-juridice. Repet, nu am vorbit despre oportunitatea modificării sistemului electoral. Modificarea sistemului electoral este deja un fapt împlinit și Comisia de la Veneția acceptă dreptul suveran al statului. Drepturile de joc sunt foarte clare, am vorbit cum să face așa ca implementarea legii să fie cât mai eficientă”, a declarat deputatul PDM, Sergiu Sîrbu.

Pe când, o analiză a asociației Promo-Lex arată că doar 12 din 32 recomandări au fost executate până la ziua de azi. „Mai mult, din cele 7 recomandări acceptate în legislația electorală și implementate, putem deduce un număr de cinci recomandări care au fost implementate cu abateri de la norma legală sau amânări. Printre aceste abateri se numără caracterul „independent” al Comisiei naționale de constituire a circumscripțiilor uninominale, delimitarea circumscripțiilor cu condiția nedepășirii devierii de 10% a numărului de alegători, constituirea circumscripțiilor peste hotare, criterii ”clare” pentru constituirea circumscripțiilor pentru regiunea transnistreană, precum și eliberarea cazierelor de integritate pe exemplul alegerilor locale noi”, se arată în analiza Promo-LEX.

TV8 menționează că o delegație comună a Comisiei de la Veneția și OSCE/ODIHR se află într-o vizită de informare în Republica Moldova, în perioada 28-30 ianuarie curent. Vizita are loc în contextul pregătirii de către Comisia de la Veneția și OSCE/ODIHR a avizului comun privind legislația electorală modificată, care urmează să fie prezentat pe 16-17 martie curent.

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram