Dosarul fotoreporterului Constantin Grigoriță contra președintelui Igor Dodon așa și nu a mai ajuns să fie examinat în fond. Ședința de judecata de astăzi a fost amânată, după ce ambele părți au solicitat ca dosarele privind îngrădirea accesului la informație contra lui Igor Dodon și contra Aparatului președintelui să fie comasate. Până acum examinarea în fond a cauzei a fost amânată de 4 ori, iar următoarea ședință a fost anunțată pentru mâine.

Fotoreporterul a acționat în judecată Președinția, deoarece nu este lăsat să participe, în calitate de jurnalist, la evenimentele publice organizate de șeful statului.

„Eu mergeam la evenimente și mie Serviciul de pază și protecție de stat îmi spunea că ei au indicația să nu-mi permită să intru la eveniment. Chiar și recent, ultima, lansarea oficială a anului „Ștefan cel Mare și Sfânt”, când am ajuns, nu mi s-a permis”, a subliniat fotoreporterul Constantin Grigoriță.

Jurnalistul a depus plângere împotriva președintelui în luna iulie 2017, atunci când i-a fost îngrădit accesul la o conferință de presă susținută de șeful statului. „Nu avea confirmare pentru a participa la eveniment”, spune avocatul președintelui. „Minciuni!” – îl contrazice Grigoriță.

„El nu a dat dispoziție ca el să nu fie admis la conferința de presă din respectiva dată. Ține de proceduri mai mult. De ceea ce s-a întâmplat atunci. Nu a fost prealabil înregistrat, spațiu nu prea mare. A venit la conferința de presă fără invitația respectivă,” a menționat Anatol Ciobanu, avocatul lui Igor Dodon.

„Iată vedeți, e expediat pe 24 iulie, cu 2 zile înainte de eveniment până când nu era expirat termenul de înregistrare. Când am ajuns, nu eram pe listă. Motivul nu mi s-a expus”, susține Grigoriță.

De ce acum îi este interzis lui Grigoriță să participe la evenimentele organizate de Igor Dodon, avocatul președintelui nu știe. „Mă depășește întrebarea Dvs. V-am spus că mă depășește”, a menționat avocatul lui Dodon.

Anterior, prima instanță a respins cererea de chemare în judecată împotriva lui Dodon, invocând imunitatea șefului statului. Curtea de Apel a constatat că Grigoriță contestă îngrădirea accesului la informație, iar în acest caz imunitatea președintelui nu are nici o relevanță. În vara anului 2017, în cadrul unei conferințe de presă susținute la câteva zile după o întâlnire cu șeful grupării separatiste de la Tiraspol, Constantin Grigorita, care a luptat în 1992 pentru apărarea integrității statului, l-a întrebat pe Igor Dodon cum poate să se închine în fața agresorului. De atunci, jurnalistul nu a mai fost lăsat să intre la evenimentele publice cu participarea șefului statului. Grigoriță a declarat, anterior că nu pretinde nici un ban de la președinte. El vrea doar sa i se permită să-și exercite meseria.

 

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!