/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 783: Explozii, ajutor UE și pericol atomic. Zelenski: „Teroarea trebuie învinsă complet și peste tot”

PLDM cere explicații lui Jizdan în cazul incendiului de la Mingir, la care pompierii nu au ajuns din lipsă de combustibil

missing
22 februarie 2018, ora 13:32

„Solicităm audierea ministrului de Interne privind organizarea acestui serviciu foarte important. MUSCA Atunci când statul deleagă o competență a sa, trebuie să o delege în anumite condiții, cu acoperire financiare pentru că, în timp ce cei din Mingir discutau cu cei din Cărpineni, că solicitau benzină și până au ajuns mașinile speciale de la centrul raional casa intre timp a ars. Și întrebarea noastră este cine se face responsabil?”, se întreabă deputatul Țap.

O casă din Mingir a ars zilele trecute după ce pompierii de la cel mai apropiat post, cel din comuna Cărpineni, nu s-au dus să stingă incendiul deoarece nu aveau combustibil. Un bătrân de 75 de ani, care se află în casă a fost salvat, dar a rămas fără acoperiș deasupra capului. Postul de pompieri din Cărpineni a fost inaugurat la sfârșitul anului trecut cu sprijinul partenerilor de dezvoltare. La evenimentul festiv, autoritățile locale susțineau că de servicii vor beneficia și localitățile vecine, dar acum primarul spune că primăriile din satele vecine nu au voit să încheie contracte de colaborare.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram