/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

Consiliul de Securitate ONU cere o încetare a focului în Siria pentru cel puţin 30 de zile

missing
25 februarie 2018, ora 10:36

Textul aprobat, amendat în mai multe rânduri, arată AFP, “cere ca toate părţile să înceteze fără întârziere ostilităţile pentru cel puţin 30 de zile consecutiv în Siria, pentru o pauză umanitară durabilă”.

Obiectivul este “de a permite livrarea regulată a ajutorului umanitar, a serviciilor şi evacuarea medicală a bolnavilor şi a răniţilor în starea cea mai gravă”.

“Nu este un acord de pace asupra Siriei, textul este unul pur umanitar”, a afirmat ambasadorul suedez Olog Skoog, cosemnatar al textului alături de omologul său kuweitian.

În cursul negocierilor, occidentalii au refuzat o solicitare a Rusiei în sensul ca orice convoi umanitar să fie nevoit să obţină un acord din partea Damascului.

Textul prevede excepţii în privinţa încetării focului în cazul luptelor contra grupărilor jihadiste Stat Islamic (SI) şi Al-Qaida. La cererea Moscovei, excepţiile cuprind “alţi indivizi, grupări, entităţi, asociate cu Al-Qaida şi SI, precum şi alte grupări teroriste desemnate de Consiliul de Securitate”.

Observatori citaţi de AFP notează că aceste excepţii pot da naştere unor interpretări contradictorii, Damascul calificându-i drept “terorişti” pe rebelii susţinuţi de Occident. Respectarea încetării focului riscă prin urmare să devină aleatorie, arată sursa menţionată.

La cererea Rusiei, Consiliul preconizează să se reunească din nou în termen de 15 zile pentru a vedea dacă încetarea focului este bine aplicată.

Totodată, rezoluţia “cheamă la ridicarea imediată a asediului zonelor locuite, printre care Ghouta de Est, Yarmouk, Foua şi Kefraya”.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), o organizaţie nonguvernamentală cu sediul în Marea Britanie, a informat, potrivit Reuters, că avioane de luptă au bombardat Ghouta de Est sâmbătă seara, la doar câteva minute după ce Consiliul de Securitate a adoptat rezoluţia privind cererea de încetare a focului pentru 30 de zile în Siria.

Raidurile aeriene au vizat oraşul Shifouniyeh din enclava rebelă, informaţia fiind confirmată şi de doi locuitori din suburbiile asediate din apropierea Damascului.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram