Partidul Liberal Democrat, Partidul Acțiune și Solidaritate și Partidul Politic Platforma Demnitate și Adevăr din Republica Moldova au semnat un acord de colaborare cu Partidul Național Liberal din România, transmite IPN.

Ludovic Orban, președintele PNL România, a declarat că semnarea acordului în cauză reprezintă un manifest de susținere a celor trei formațiuni politice din Moldova în eforturile lor de a oferi cetățenilor moldoveni o alternativă guvernării: „Îmi manifest încrederea și optimismul că cele trei formațiuni politice, care reprezintă un nou val în politică, o nouă speranță pentru cetățenii Republicii Moldova, împreună vor avea capacitatea să ofere o alternativă serioasă pentru funcția de primar al municipiului Chișinău și alegerile din toamnă”.

Lidera PAS, Maia Sandu, a spus că acordul de colaborare este un exemplu de unitate al forțelor proeuropene, antioligarhice. În acest an electoral, având sprijinul PNL-ului din România, este nevoie să se dea o luptă decisivă împotriva corupției și celor care doresc să instaureze dictatura în Republica Moldova.

Liderul Platformei DA, Andrei Năstase, a spus că acest acord de colaborare înseamnă unitate, care trebuie extinsă şi la nivelul cetățenilor României și Republicii Moldova.

Viorel Cibotarul, liderul PLDM, a comunicat că formațiunea pe care o conduce a mai avut experiența unui acord de colaborare cu PNL România.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!