În marja lucrărilor Forumului, șeful Executivului de la Chișinău va avea întrevederi bilaterale cu preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, şi cu prim-ministrul Ucrainei, Volodimir Groisman.
De asemenea, va avea loc o şedinţă în format lărgit a delegațiilor din cele două țări, urmată de semnarea a două documente bilaterale pentru intensificarea cooperării moldo-ucrainene, în domeniul transportului aerian și al transportului auto.
Forumul pentru securitate de la Kiev este la cea de-a 11-a ediție și reunește anual factori de decizie importanţi în domeniul politicii externe și securității din întreaga lume.