/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

Trei companii de asigurări din Moldova, scoase la vânzare. Cât costă acțiunilor acestora

18 aprilie 2018, ora 09:33

Potrivit unui anunţ de pe pagina web a companiei, expunerea repetată la vânzare a pachetului de 83,13%, prin Bursei de Valori se desfăşoară începând cu 17 aprilie 2018 pe un termen de 62 zile calendaristice, cu durata licitaţiei de 5 zile lucrătoare începând cu data de 18 iunie 2018.

Acţiunile pot fi procurate doar de persoane care au obţinut permisiunea prealabilă al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF).

Compania ce a făcut parte din imperiul financiar-bancar al lui Veaceslav Platon şi a fost timp de aproape două decenii lidera a pieţei asigurărilor a ajuns în această situaţie după ce în iulie 2016 CNPF a introdus administrare specială.

La începutul lunii septembrie 2016, CNPF a decis să oblige trei acționari majoritari, care dețin împreună peste 83% din capitalul Asito, să-și vândă pachetele.

E vorba de Windon & Flanders Limited din Marea Britanie care deținea peste 50% din capitalul Asito, și de Dorman Management Limited și Ourimon Venture Limited din Cipru care dețineau câte 17% și 16% din acțiuni.

Vânzarea a fost blocată de faptul că pe acțiuni a fost impus sechestru de procurori şi instanţe, fiind parte a dosarului în care afaceristul Veaceslav Platon a fost condamnat la 18 ani închisoare.

Anul trecut pachetul de 83,13% de acţiuni a fost expus la vânzare la un preţ de 57,2 milioane lei, dar nu a existat nicio ofertă, pentru că cea mai mare parte din activele Asito au fost vândute.

Compania a finalizat anul trecut cu rezultate aproape de zero, acumulând prime de asiguraree de doar 10.000 lei, faţă de 16,4 milioane lei în 2016.

În prezent la Bursă sunt expuse spre vânzare pachetele de acțiuni nou emise la alte două companii de asigurări ce ar fi făcut parte din imperiul lui Platon: un pachet de 87,28% de la Alliance Insurance Group SA în valoare de doar 14,45 milioane lei și trei pachete de 4,98%, 9,98% și 65,04% din capitalul Moldasig la un preţ total de 63,2 milioane lei, de aproape trei ori mai ieftin decât anterior.

Acţiunile pot fi procurate doar de persoane care au obţinut permisiunea prealabilă al CNPF, iar ele pot fi cumpărate până la finele acestei săptămâni.

De notat că în pofida scandalurilor şi legăturilor cu Platon, Moldasig a rămas lideră a pieţei de asigurări.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram