Centrul Național Anticorpție a anunțat astăzi că Lidia Chireoglo este candidatul desemnat la funcţia de director-adjunct al CNA. Chireoglo este ofițer superior de urmărire penală pe cazuri excepționale din cadrul CNA.

Ea are 37 de ani și este absolventă a facultăţii de drept economic a ULIM, are o experienţă profesională de 13 ani în domeniul jurisprudenţei, este căsătorită şi are doi copii. În declarația de avere pentru 2017, Chireoglo declară un salariu de 229 976 de lei de la CNA. Soțul său a avut un salariu de 58 258 de lei, salariu încasat la SRL „Cargocentru”.

Tot anul trecut, de la zilele de naștere ale membrilor familiei, Chireoglo declară venituri de 13 mii de ei. Ea mai este proprietara unui teren de 6,9 ari a cărei valoare ar fi de aproximativ 85 de mii de lei. Familia nu deține nici un imobil, însă a două automobile: un Volvo XC 90 fabricat în 2005 cu o valoare declarată de nouă mii de euro și un Volkswagen Touran, cumpărat în 2013, fabricat în 2005, care ar valora 4 500 de euro.

Amintim că, în activitatea sa, directorul Centrului este asistat de doi adjuncţi. Prin urmare, va mai fi organizat un concurs pentru ocuparea celei de-a doua funcţie de vice-director. Potrivit Legii CNA, candidatul ales urmează să fie votat de Parlament.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!