Timp de doi ani, Primăriei comunei Dănceni din raionul Ialoveni i-au fost alocate peste 6,6 milioane de lei din Fondul Ecologic Național (FEN) pentru construcția sistemului de epurare și canalizare. Milioanele zac însă în pământ, fiind instalate doar țevile, transmite Moldova Curată.

Autoritățile Publice Locale din Dănceni spun că sistemul va fi funcțional când se vor găsi resursele necesare pentru finalizare, adică încă 15 milioane de lei. Între timp, Primăria Dănceni, dar și firma care s-a angajat să construiască sistemul, SRL „Levprocons”, sunt în atenția procurorilor anticorupție, ambele fiind învinuite de organizarea unui concurs public fictiv.

Potrivit unui răspuns al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, banii au fost transferați în patru tranșe, iar prima tranșă a fost transferată încă în vara anului 2015.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, există suspiciuni că licitația la care a participat SRL „Levprocons” a fost una fictivă, deoarece pe lângă acest agent economic, la licitație au participat alte trei persoane juridice, care, de fapt, sunt gestionate de aceeași persoană ca și SRL „Levprocons”. La rândul său, primarul spune că acest concurs a fost organizat corect.

Investigația integrală o puteți citi pe Moldova Curată.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!