În urma analizei listei de semnături, au fost declarate nevalide circa două mii de semnături. Totuși, Silvia Radu a a reușit să colecteze aproximativ 11 mii de semnături valide, suficiente pentru a fi inclusă în cursa electorală pentru fotoliul de primar al Chișinăului.
În total pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău vor lupta 13 concurenți electorali. Dintre aceștia 12 sunt candidați înregistrați, iar unul urmează să afle verdictul.
Alegerile locale în Chișinău vor avea loc pe 20 mai, după ce Dorin Chirtoacă și-a dat demisia. Următorul primar se va afla în funcție timp de un an, până la următoarele alegeri locale generale preconizate în 2019.