A vrut să ducă gunoiul, dar a ajuns în stare gravă la spital. Vorbim de un bărbat de 32 de ani, din Leova, care riscă să rămână fără piciorul drept după ce o căruță plină cu gunoi s-a răsturnat peste picior. Bărbatul a fost transportat la spital și a suferit două intervenții chirurgicale.

Incidentul a avut loc în ajunul Paștelui, în timp ce bărbatul încerca să schimbe o roată la căruță. „Am dat să scot roata și mi-a căzut căruța peste picior. Eu mă uitam cum curgea sânge, am luat și am bandajat și am chemat salvarea. M-am speriat un pic, dar ce a fost – a trecut”, povestește Anatolie Crețu.

Până a ajunge la Spitalul de Urgență, bărbatul spune că a fost nevoit să treacă și pe la spitalul din Hâncești. Numai că acolo nu l-au prea ajutat: „Au zis că acolo nu o să poată face că trebuie la Chișinău la spitalul de urgență și m-au adus aici și aici m-au operat. Au făcut operație și medicul a zis că este bine, mâine cred că, acasă. M-am săturat deja să stau aici”.

Medicii susțin că au făcut tot ce le-a stat în puteri ca pacientului să-i fie salvat piciorul. „În mod urgent s-a efectuat prelucrarea prim-chirurgicală a plăgii și osteosinteza, fixarea osului metatarsian patru cu o broșă și înlăturarea țesuturilor devitalizate. În urma acestui traumatism, s-a produs un defect de vreo șapte, opt, nouă centimetri pe suprafața dorsală cu expunerea tendoanelor a oaselor”, menționează Anatolie Calistru, șef al secției de microchirurgie.

Din cauza incidentului, pacientul a avut nevoie și de un transplant de piele. „De pe piciorul drept, de pe același picior s-a prelevat un lambou vascularizat care a acoperit tendoanele și oasele, iar locul de fractură a fost acoperit cu o grefă de pe coapsa dreaptă”, a mai adăugat șeful secției de microchirurgie.

Totuși, Anatolie Calistru spune că nu a fost cea mai complicată operație: „Am avut pacienți și mai gravi cu amputație de membre, amputație de degete cu diverse leziuni. Am avut pacienți după accidente rutiere cu intervenții de patru, șase ore care necesită intervenții mai sofisticate cu mai mulți specialiști”.

Lunar, potrivit statisticilor oficiale, la Spitalul de Urgență ajung cinci – șase pacienți cu traumatisme, în stare gravă, care necesită o atenție deosebită din partea medicilor.

Reporter: Carolina Russu
Operator: Oleg Cozlov

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!