Război în Ucraina, ziua 218: Pericol nuclear, noi sancțiuni UE și avarie misterioasă. Podoliak anunță cum se poate sfârși războiul

social

/VIDEO/ Furtună la nordul țării s-a lăsat cu pagube. Copaci doborâți și acoperișuri sparte de grindină în satele din raionul Rîșcani

27 aprilie 2018, ora 17:08
Distribuie:

Furtuna a lovit localitățile Mihăileni, Borosenii-Noi, Văsileuți și Zăicani din raionul Râșcani. Tot aici, mai mulți arbori au fost doborâți la pământ, iar salvatorii au intervenit pentru a debloca drumurile.

În localitatea Zăicani, grindina a afectat un depozit, iar în Boroșenii-Noi, vântul a smuls foi de ardezie de pe unele acoperișuri, a doborât copaci și a distrus zeci de hectare de teren agricol.

„S-a întunecat așa că îți părea că e sfârșitul lumii. În direcția aleii de plopi, un copac a fost smuls cu totul din pământ, șase – deteriorați. La casa de cultură 14 foi de ardezie smulse”, susține Eugen Râbac, primarul satului Boroșenii-Noi.

Vântul puternic a rupt rețelele electrice din mai multe localități din raioanele Râșcani și Drochia. La fața locului activează comisiile pentru situații excepționale raionale, care vor estima pagubele materiale provocate de furtună.

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram