/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski. Zaharova atacă din nou Moldova

Un tren din Japonia a plecat din staţie cu 25 de secunde mai devreme. Compania şi-a cerut scuze

missing
17 mai 2018, ora 12:35

„Neplăcerile importante cauzate clienţilor noştri sunt cu adevărat inexcuzabile”, a precizat compania în urma incidentului.

Dacă în luna noiembrie, într-un caz similar, un tren a părăsit staţia cu 20 de secunde mai devreme, de data aceasta a fost vorba de o „grabă” de 25 de secunde.

Potrivit publicaţiei Japan Today, conducătorul trenului a crezut că vehiculul urma să părăsească gara Notogawa, vineri, la ora 07:11, în loc de ora programată 07:12.

După ce a închis uşile trenului, cu un minut mai devreme, conductorul a realizat greşeala şi ar fi putut evita situaţia jenantă, însă pentru că nu a văzut niciun pasager pe platformă a decis să lase lucrurile aşa şi să se pună în mişcare mai devreme – devansând cu 25 de secunde momentul plecării.

Incidentul survine în contextul în care trenurile japoneze au reputaţia de a fi extrem de punctuale şi în care se pare că mai existau pasageri care sperau să urce în respectivul tren. Ei s-au plâns companiei feroviare, iar aceasta a fost nevoită să îşi ceară scuze.

Şi în cazul din luna noiembrie, conductorul trenului – care făcea legătura dintre oraşele Tokyo şi Tsukuba – a încurcat orele de plecare, însă atunci niciun pasager nu a ratat îmbarcarea.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram