Un locuitor al raionului Anenii Noi a fost condamnat, recent, la 10 de închisoare în penitenciar de tip închis pentru trafic de fiinţe umane, în scop de exploatare prin muncă.

Sentinţa a fost dictată după ce procurorii au demonstrat că, în intervalul martie – septembrie 2013, inculpatul a recrutat, cinci locuitori ai satelor Calfa şi Roşcana din raionul Anenii Noi, cărora le-a promis locuri de muncă bine plătite, în construcții, în oraşul Moscova din Federaţia Rusă, transmite Secţia relaţii publice a Procuraturii Generale.

Potrivit instituție citate, după ce le-a transmis bani de drum şi le-a explicat cum să ajungă la destinaţie, victimele au fost adăpostite în Spitalul Clinic de Psihiatrie nr.1 din oraşul Moscova, unde acestea urmau să efectueze lucrări de reparaţie a respectivei instituţii medicale. Fiind asiguraţi că vor fi remuneraţi pentru munca prestată, moldovenii au continuat să muncească gratuit timp de aproximativ 5 luni, până au înţeles că au fost înşelaţi.

Reveniţi acasă, aceştia s-au adresat la Procuratură, pe acest caz fiind iniţiată o cauză penală, iar în vara anului trecut inculpatul a fost reţinut şi deferit justiţiei.

Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!