Război în Ucraina, ziua 220: Leand-lease și avertizarea SUA, iar Kadîrov cere bombă atomică. GUR: Vom reveni la frontiera din 1991

social

Serviciul de Asistenţă Medicală Urgentă va primi 168 de ambulanțe noi. Cât costă procurarea lor

05 iulie 2018, ora 14:42
Distribuie:

Din contul împrumutului vor fi achiziționate în bază de concurs 35 de ambulanțe terapie intensivă) și 133 de ambulanțe de prim ajutor. Scopul reînnoirii parcului de ambulanțe este de a spori calitatea și rapiditatea serviciilor medicale acordate pacienților, în special în sate.

Pentru modernizarea parcului de autosanitare, anul trecut, Guvernul a alocat 51 de milioane de lei, pentru procurarea a 69 de ambulanțe. Primele zece dintre acestea au ajuns deja în țară, iar până la finele lunii iulie urmează să fie livrate și celelalte 59. Ambulanțele vor fi repartizate în 32 de puncte medicale de urgență prespitalicească din toate regiunile țării și din UTA Găgăuzia, unde gradul de uzură a ambulanțelor este de peste 90%.

Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească oferă servicii medicale celor peste 3,5 milioane de locuitori ai Republicii Moldova, în mod gratuit și în regim non-stop. În anul 2017, serviciul a acordat asistență de urgență la 870 mii de persoane.

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram