„Această instanță nu este competentă să-și revizuiască propriile încheieri și această procedură trebuie să o facă Curtea de Apel Chișinău”, a declarat Dumitru Pavel, avocatul lui Năstase pentru TV8. El a mai precizat că CSJ i-a îndrumat să se adreseze la Curtea de Apel Chișinău cu solicitarea de revizuire a încheierii Curții Supreme de Justiție. Sfat care, cel mai probabil, îl vor urma.
Precizăm că decizia CSJ a fost luată de același complet de magistrați care au adoptat hotărârea prin care a pus punct în dosarul validării mandatului de primar al liderului PPDA: Ion Druță, Luiza Gafton și Victor Burduh.
Amintim că, anterior avocatul lui Andrei Năstase a declarat că în cadrul judecării cauzei privind validarea alegerilor la CSJ au avut loc mai multe încălcări. Una dintre neregulile sesizate se referă la faptul că cererea de recuzare a completului de judecată pe masa căruia a ajuns dosarul alegerilor a fost examinat, inclusiv, de o judecătoare care nu ar mai fi în drept să dețină calitatea de magistrat, pentru că a atins plafonul limită de activitate de 65 de ani. Este vorba despre magistrata Iuliana Oprea, care la o zi de la înaintarea cererii de revizuire a plecat din sistem, iar Parlamentul i-a acceptat demisia.