/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 783: Explozii, ajutor UE și pericol atomic. Zelenski: „Teroarea trebuie învinsă complet și peste tot”

Cetățenii își pot declara venitul ilegal la stat fără a fi sancționați. Cine este lipsit de acest drept

missing
25 iulie 2018, ora 15:37

Pentru a aduce banii din economia tenebră în economia reală, Guvernul a decis că persoanele fizice pot declara voluntar bunurile nedeclarate, acestea vor trebui să indice sursa venitului și să achite o taxă de 3% din valoarea bunurilor liberalizate până la 10 decembrie 2018. Guvernul precizează că nu vor putea beneficia de declararea voluntară a bunurilor funcționarii publici, cei care au deținut funcții publice după anul 2009: președinți, deputați, prim-miniștri, miniștri, judecători, procurori, directori și adjuncți ai Serviciul Informații și Securitate, ai Centrului Național Anticorupție, ai Serviciului Fiscal de Stat, ai Serviciului Vamal, ai Băncii Naționale a Moldovei, ai Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, ai Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației, ai Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor etc, dar și toți șefii băncilor fraudate și cei care au beneficiat de credite frauduloase, inclusiv de la băncile Investprivatbank, Banca de Economii, Banca Socială și Unibank. În așa mod, Guvernul, în urma discuțiilor cu partenerii externi, urmărește să se asigure că în Republica Moldova nu vor mai intra bani frauduloși sau proveniți din furtul miliardului ori alte ilegalități.

Pachetul legislativ avizat pozitiv de Guvern mai prevede și o serie de acțiuni care urmăresc să scadă presiunea și să stimuleze mediul de afaceri, printre care: majorarea de la 2 la 3 ani a termenului-limită de repatriere a valutei pentru rezultatele contractelor externe, controlul la fața locului se va face doar după verificarea actelor, limitarea atribuțiilor Serviciului de Informații și Securitate legate de investigarea infracțiunilor economice și anularea amenzilor și penalităților de întârziere în cazul achitării impozitelor și taxelor până la 10 decembrie 2018.

De asemenea, potrivit comunicatului, Guvernul urmărește să combată fenomenul salariilor în plic care, în prezent, are 2 efecte: pensii mici (pentru că nu se contribuie la sistemul de pensii) și venituri mai reduse la bugetul de stat colectate sub formă de impozite. Pentru a reduce fenomenul salariilor în plic Executivul propune:

– reducerea impozitului pe venit pentru persoane fizice de la 18% la 12%, prin stabilirea unei cote unice,
– reducerea contribuției angajatorului la Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat de la 23% la 18% ( se referă exclusiv la sectorul corporativ),
– dublarea scutirii personale, de la 11.280 de lei la 24.000 de lei. Pentru prima dată, cei care primesc salarii sub minimul de existență (1.862,4 lei în 2017) nu vor mai plăti impozite.

De asemenea, pentru a elimina evaziunea fiscală a agenților economici din domeniul serviciilor HORECA și taximetrie se propun următoarele:

– pentru industria HORECA – reducerea cotei TVA de la 20% la 10% pentru serviciile din restaurante, hoteluri, cafenele, catering etc,
– pentru activitatea taximetriștilor se propune un regim special de impozitare a angajaților cu salarii sub 10.000 de lei lunar cu aplicarea unui impozit fix pe venit de 500 de lei lunar. Totodată, se măresc amenzile pentru activitatea fără licență, iar pasagerul poate refuza achitarea călătoriei dacă nu primește bon de casă.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram