Un autoturism, dat în urmărire de către autoritățile ucrainene prin INTERPOL, a fost reținut de polițiștii de frontieră din punctul de trecere comun Briceni-Rossoșanî. Cercetat este un cetățean al Ucrainei care a încercat în prima jumătate a zilei de astăzi, 26 iulie, să intre în țară la volanul mașinii căutate.

În jurul orei 10:00, pentru efectuarea procedurilor necesare trecerii frontierei de stat s-a prezentat bărbatul de 48 de ani, conducând un Mercedes-Benz 190E, fabricat în 1983. În timpul controlului documentelor s-a constatat că mașina figura în baza de date INTERPOL ca fiind căutată de autoritățile ucrainene, trei luni în urmă.

La audieri, cetățeanul ucrainean a declarat că bănuia de neregularități la mașina în cauză, deoarece fostul proprietar l-a înștiințat despre o problemă, deși nu cunoștea foarte bine despre ce anume este vorba.

În prezent, mijlocul de transport este reținut pe teritoriul SPF Briceni până la elucidarea tuturor circumstanțelor.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!