/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro și avertizare de rang înalt. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea rusă”

/GRAFIC/ O firmă a devenit de succes după ce la conducere a venit soțul deputatei Valentina Buliga

missing
08 august 2018, ora 11:29

De la înființare și până în luna octombrie 2016, „Ecostat” SRL nu a câștigat vreun contract de achiziții cu vreo instituție publică. Contractele au început „să curgă”, la o lună după venirea lui Alexei Buliga în funcția de administrator. Însă, Alexei Buliga nu a fost de găsit nici la birou și nici la telefon, pentru a comenta succesul brusc al companiei.

În comparație cu anul trecut, anul 2018 a fost mai bogat pentru firma ”Ecostat” SRL

Rețeaua de „clienți” ai firmei a rămas aceeași ca și anul trecut: mai multe spitale contractează „Ecostat” SRL deja al doilea an. Spitalul Clinic Municipal Bălți a încheiat un contract de achiziții de peste 341 de mii de lei, mai mare cu peste o sută de mii de lei față de cel de anul trecut. Și Spitalul raional din Hâncești a oferit firmei un contract mai mare – de 244 de mii de lei, iar Centrul Național de Transfuzie a Sângelui, care anul trecut avea un contract de 160 de mii de lei, acum a contractat servicii de 400 de mii de lei.

Un contract mai mic este oferit în acest an de Spitalul Dermatologie și Maladii Comunicabile. Serviciile de colectare, de transport și de eliminare a deșeurilor spitalicești vor costa 64 de mii de lei. Firma ”Ecostat” a câștigat un concurs de achiziții și la Spitalul raional Orhei, unde va presta servicii în valoare de peste 122 mii de lei. În patru din cele cinci concursuri câștigate, firma ”Ecostat” nu a avut concurenți. Diana Ranga-Enachi, expertă în domeniul achizițiilor publice de la IDIS ”Viitorul”, a explicat pentru Moldova Curată că achizițiile cu un singur participant sunt acceptate doar dacă anunțul despre concurs a fost publicat în Buletinul Achizițiilor Publice (BAP), așa cum prevede Regulamentul cu privire la achiziţia bunurilor şi serviciilor prin cererea ofertelor de preţuri.

Potrivit declarației de avere și interese personale pentru anul 2017 a deputatei Valentina Buliga, de la administrarea firmei ”Ecostat”, Alexei Buliga a avut un salariu de peste 85 de mii de lei. De asemenea, acesta a ridicat salarii și de la alte firme, în total circa 81 de mii de lei.

Citiți continuarea pe Moldovacurată.md

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram