„Să dea Dumnezeu să umble, să nu să se strice cât mai mult timp. De la 3 la 5, de la 5 la 10 troleibuze, Doamne ajută!”
Coloana de troleibuze a fost primită cu mare entuziasm de către locuitorii comunei Stăuceni, care s-au adunat de la mic la mare să asiste la inaugurarea noii rute.
„Eu în toată ziua circul din Chișinău până în Stăuceni la serviciu. De 15 ani aștept această rută”, Tatiana Buleacov, profesoară
„De-atâta suntem aici așa bucuroși, că iată la al 5-lea primar i-o reușit să aducă troleibuzele mult-așteptate.”
Oamenii mai spun că ruta de troleibuz era necesară, pentru că transportul cu microbuzul le dă multe bătăi de cap, ultima cursă încheindu-se la ora 7 seara.
„Pentru lume îi foarte greu. Și așteaptă cu ceasurile iată și stăm aici mai ales seara, îi greu. Dar acum va fi mai ușor.”
„Dimineața cu aglomerație în rutierele astea.”
Cele 4 troleibuze, plus unul de serviciu, introduse pe ruta Chișinău-Stăuceni sunt autonome, adică vor circula fără fir, începând cu ora 6 dimineața și până la ora 9 jumătate seara. De asemenea, acestea dispun de toate dotările moderne.
„Cu astfel de troleibuze nou-nouțe vor putea circula călătorii din Stăuceni până în centrul Chișinăului. Pentru prima dată pentru Chișinău, acestea sunt dotate cu un sistem de aer condiționat încorporat, dar și cu un sistem de circulație și filtrare a aerului”, Felicia Crețu, reporter TV8
În comuna Stăuceni locuiesc aproximativ 11 mii de persoane, iar autoritățile spun că deficitul de transport public persistă ca fiind o problemă acută.
„Această rută va rezolva, sper eu, chiar la prima fază, mai multe probleme. Acolo sunt multe blocuri, cu multe nivele, cu mulți locuitori. Sunt circa 12 blocuri. Care în fiecare dimineață aveau o provocare foarte mare ca să ajungă la Chișinău, la locul de studii al copiilor”, Nistor Gozavu, Primar Interimar, Chișinău
Alte 2 troleibuze au fost repartizate pentru ruta nouă nr. 33, care pornește de la Universitatea Agrară, circulând până la Bariera Sculeni. Capacitatea troleibuzelor este de 90 de persoane, acestea fiind asamblate la Chișinău. În total, Primăria Municipiului Chișinău a făcut o investiție de 1 milion 200 de mii de euro.
Reporter: Felicia Crețu
Cameraman: Vlad Coroban