/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Atac cu drone și reuniune NATO-Ucraina. Zelenski confirmă: Kievul a lovit un aerodrom în Crimeea

/DOC/ HDIM 2018: Promo-LEX despre expulzarea profesorilor turci: Guvernul a încălcat în mod abuziv și intenționat legislația

missing
18 septembrie 2018, ora 18:25

„În R. Moldova arestarea persoanelor are loc adesea cu încălcarea prevederilor legale și a standardelor internaționale în domeniul drepturilor omului. Arestarea și detenția preventivă, atunci când persoanele sunt cel mai vulnerabile la tortură și rele tratamente, sunt aplicate în mod excesiv, chiar și în cazurile în care infracțiunea săvârșită nu se califică pentru aplicarea arestării și detenției preventive”, se mai spune în declarația Promo-LEX.

În context, experții Promo-LEX afirmă că sunt extrem de îngrijorați de noile modificări ale Codului de procedură penală, unde este stipulat că arestarea se aplică și în cazul în care vinovatul, inculpatul nu a recunoscut vina în comiterea infracțiunii. Autorii declarației mai menționează faptul că aceste modificări au avut loc contrar reglementărilor naţionale care prevăd organizarea unor consultări publice în astfel de situaţii.

Autorii s-au referit și la exilul solicitanților de azil, precizând că acum șase zile, șapte profesori, cetățeni turci, au fost arestați
ilegal și expulzați de pe teritoriul Republicii Moldova în mai puțin de patru ore de la arestare.

„Expulzarea acestor persoane a avut loc cu încălcări grave ale procedurilor legale, având în vedere faptul că erau solicitanți de azil, și nu poate fi justificată din punct de vedere legal și moral. Mai mult decât atât, expulzarea acestor persoane în Turcia poate reprezenta un pericol iminent pentru viața și securitatea lor și riscul ca acestea să nu beneficieze de un proces echitabil. Astfel, în cazul dat, Guvernul Republicii Moldova a încălcat în mod abuziv și intenționat legislația națională și convențiile internaționale”, se spune în declarația Promo-LEX.

În concluzie, autorii solicită statului membru să soluţioneze în mod urgent, serios și responsabil, problemele sistemice legate de arestări, condițiile de detenție și lipsa asistenței medicale și să investigheze încălcările grave ale drepturilor omului comise de autoritățile statului în cazul celor șapte profesori turci. Declarația integrală a Promo-LEX o puteți citi mai jos.

Menționăm că, în perioada 10-21 septembrie curent, la Varsovia are loc cea de-a 22 reuniune anuala a OSCE de implementare a angajamentelor pe dimensiunea umană (HDIM). Reuniunea este organizată ca o platformă de discutii pentru cele 57 de state participante la OSCE, partenerii OSCE pentru cooperare, structurile OSCE, societatea civilă, organizațiile internaționale, ONG-uri și alți actori relevanți, pentru a evalua nivelul european al angajamentelor legate de dimensiunea umană a OSCE, a discuta despre provocările asociate și a face recomandări pentru îmbunătățiri ulterioare.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram