Benjamin Kiprop Serem călătorește în întreaga lume, participând la diferite competiții internaționale de alergare, înregistrând rezultate incredibile. De exemplu, în luna aprilie a acestui an, el a participat la Maratonul de la Harkiv, Ucraina, unde a stabilit recordul de 2 ore 18 minute și 13 secunde, scrie marathon.md.
La cel de-al patrulea „Maraton Internațional Chișinău” participă reprezentanți din 50 de țări, inclusiv Slovenia, Norvegia, SUA, Kenya și Federația Rusă. La evenimentul sportiv participă în total un număr de 18 mii de persoane. Această cursă poate fi numită cea mai mare din istoria desfășurării competițiilor de alergare din Republica Moldova.