Propunerea are drept scop fluidizarea traficului și rezolvarea problemei transportului public supraaglomerat din Chișinău. Primii care au trecut la un orar diferențiat de muncă sunt circa 700 de angajați ai întreprinderilor municipale. Începând cu ziua de azi, aceștia vor avea un orar diferențiat de muncă care variază între orele 7:00 – 9:00.
De asemenea, primarul interimar Ruslan Codreanu al mun. Chișinău, susține că a solicitat secretarului CMC, Adrian Talmaci, să consulte angajații Primăriei pentru ca municipalitatea, prin propriul exemplu, să înceapă lucrul de la 8:30.