/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

/VIDEO/ Fostul lider de la Cotroceni a rămas fără cetățenia Republicii Moldova. Ce spune avocatul lui Băsescu

missing
08 noiembrie 2018, ora 18:44

Examinarea dosarului a început ieri, la 10 dimineață. Aproape de ora 19, pe portalul Curții Supreme a apărut informația că ședința a fost amânată pentru mijlocul lui noiembrie. Peste câteva ore însă judecătorii se pare că s-au răzgândit, iar pe site-ul CSJ a fost publicată hotărârea definitivă potrivit căreia recursul lui Băsescu a fost respins.

Am aflat astăzi dimineață. Am primit un mesaj de la colegii mei în mod, să zic așa subit, pentru că cu toții ne așteptam la o decizie la 14 noiembrie. Nu am mai întâlnit o astfel de situație. Credem noi că această situație trădează bănuieli foarte înalte de netransparență în luarea acestei decizii”, Andrei Bivol, avocat.

Președintele PUN presupune că decizia magistraților a fost dictată de partidele care se află acum la guvernare: fie de PD, fie de PSRM.

Atunci când ei au anunțat încă o săptămână pentru consultări era clar că sunt diferite poziții între cei cinci judecători, că nu toți sunt de acord cu decizia luată de Curtea de Apel. Însă, pe urmă cineva probabil a intervenit și ei și-au schimbat decizia. Cine controlează justiția la noi, controlează și Plahotniuc și Dodon”, Anatol Șalaru, președinte PUN.

Ce ține de hotărârea finală, avocatul lui Traian Băsescu consideră că este o decizie părtinitoare prin care judecătorii au încercat să-l susțină pe președintele Igor Dodon.

În principiu, decizia ne dă nouă mai mult senzația că instanța a încercat să justifice mai degrabă acțiunile și abuzurile președintelui Dodon, decât să dea o argumentare imparțială. S-a îngustat problema strict la argumentele înaintate de Dodon, fără a fi luată în considerație toate aspectele de fapt ale cauzei”, Andrei Bivol, avocat.

De partea cealaltă, purtătorul de cuvânt al președinției a spus că decizia este legală și că liderul PUN încearcă să-și facă PR politic înainte de alegeri. În acealași timp, reprezentantul PDM-ului i-a recomandat liderului PUN, dacă are probe, să ceară investigarea acțiunilor magistraților.

Dacă într-adevăr au văzut careva încălcări disciplinare sau careva abateri este eprocedura legală, este colegiul disciplinar din cadrul CSM ca să fie sesizați să vadă mai departe”, Vitalie Gamurari, purtător de cuvânt al PDM.

Am încercat să aflăm un comentariu din partea președintelui CSJ, Ion Druță, în legătură cu cele două decizii diferite. La numărul de telefon din biroul acestuia nu a răspuns nimeni pe parcursul zilei. Am reușit însă să vorbim cu unul dintre cei 5 magistrați care au judecat dosarul. Dumitru Visterniceanu, tot el fiind și unul din magistrații demisionari, a refuzat să se expună pentru că ar putea să fie sancționat disciplinar.

A fost luată o decizie ca să fie amânat dosarul sau pronunțarea pentru data de 14? Încă o dată repet. În conformitate cu codul deontologic al judecătorului, eu nu am dreptul să comentez nimic ceea ce ține de dosarul în care eu am participat. Este o încălcare de etică pentru care eu pe urmă trebuie să stau pe poziție „smirno” în fața colegiului disciplinar”, Dumitru Visterniceanu, judecător CSJ.

Traian Băsescu a devenit cetățean al Republicii Moldova în 2016. În același an, după ce Igor Dodon a câștigat alegerile prezidențiale, i-a fost retrasă cetățenia moldovenească. Băsescu s-a adresat în instanță, invocând că la bază au stat motive politice. Primele două instanțe i-au dat dreptate lui Igor Dodon, dosarul ajungând astfel la Curtea Supremă. Reprezentantul președintelui țării a menționat că Traian Băsescu nu trebuia să primească cetățenia Republicii Moldova pentru că era urmărit penal în România.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram