/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 787: Atac la Odesa, prognoză sumbră și acord NATO privind sistemele antiaeriene pentru Ucraina

/VIDEO/ Pictorița Valeria Șalin transformă o haină simplă într-o operă de artă

missing
14 noiembrie 2018, ora 18:28

Valeria nu s-a gândit vreodată că, într-o zi, se va apuca de pictat pe haine. Provine dintr-o familie de medici și, inevitabil, urma să calce pe urmele părinților. Însă, pe când era studentă la Universitatea Tehnică, și-a descoperit adevărata vocație. S-a întâmplat după ce o prietenă a rugat-o să-i deseneze o geacă de blugi.

Lucrez fără șabloane. Desenez cu creionul pe țesătură, după care acopăr cu vopsea de acril, las să se usuce 24 de ore, apoi prelucrez desenul”, Valeria Șalin, pictoriță

Pictorița dă asigurări că haina poate fi spălată fără frică. Iar pentru ca vopseaua să țină cât mai mult, trebuie respectate niște reguli de bază.

Poate fi vopsită și pielea, și blugii, și oricare altă haină, chiar și una care a rămas cu vreo pată. Și aceasta poate fi salvată. Pictorița poate desena ceva care să acopere acea pată sau chiar să o transforme în ceva frumos”, Valeria Șalin, pictoriță

Valeria pictează orice, însă preferă să se inspire din tablourile semnate de Dali, Van Gogh sau Botticelli.

Mă simt tot mai pasionată de reproducerea tablourilor marilor pictori, pentru că fiecare în parte îți dă energie”, Valeria Salin, pictoriță

Valeria este cunoscută nu doar în Republica Moldova. Are comenzi și din afara țării. Visul tinerei pictorițe este să adune o colecție de haine desenate de ea și să deschidă un magazin unde să-și vândă creațiile.

Reporter: Victoria Țariova
Imagine: Mark Diaconu

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram