social

Administrația Parcului Dendrariu cere majorarea tarifelor! Care ar putea fi noile prețuri

23 noiembrie 2018, ora 12:06
Distribuie:

Nici de această dată, propunerea de majorare a tarifelor pentru parcul Dendrariu nu a fost susținută de majoritatea consilierilor și proiectul a fost retras. Cu toate acestea, consilierii vor analiza încă o dată această propunere luni, la Biroul Permanent.

Directorul parcului Ion Uzun susține că majorarea tarifelor va permite construcția a trei intrări noi în parc și șase veceuri.

Câteva dintre motivele enumerate în proiectul oferit de administrați parcului în care se necesită majorarea tarifelor ar fi exodul masiv din țară al tinerilor din ultimii ani, care s-ar fi răsfrânt negativ asupra încasărilor obținute de întreprindere din plățile de intrare pe teritoriul parcului. Alt motiv ar fi că tarifele care s-au stabilit cu cinci ani în urmă nu corespund realității economice actuale.

Noile prețuri propuse de autoritățile parcului sunt următoarele:

  • patru, ci nu doi lei pentru elevi și studenți;
  • șase, ci nu patru lei pentru adulți;
  • pentru excursiile cu ghidul se propune 20 de lei (traseu scurt) și 30 de lei (traseu lung) și nu 10 și 15 lei, cum era anterior;
  • abonamentul lunar pentru adulți costă 60 și 30 de lei, iar noul preț propus este de 90 de lei (adulți) și 60 de lei (studenți/elevi);
  • pentru organizarea ceremoniilor de oficiere solemnă a căsătoriilor se propune prețul de 800 de lei, spre deosebire de cel actual, care este de 500 lei.

Anterior, la o altă ședință a CMC, care a avut loc cu aproximativ o lună în urmă, conducerea parcului s-a mai adresat aleșilor municipali pentru a solicita aprobarea noilor prețuri, dar și atunci proiectul a fost respins.

Distribuie:
Dacă ți-a plăcut acest material - te invităm să-l distribui pe rețelele de socializare pentru ca să afle și prietenii tăi.
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetelegram