/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

În ce proiecte va direcționa Uniunea Europeană cele 100 de milioane de euro promise Republicii Moldova

27 noiembrie 2018, ora 16:28

Chiar dacă Uniunea Europeană (UE) a sistat acordarea asistenței macrofinanciare pentru Republica Moldova, banii care urmau să ajungă în bugetul de stat vor ajunge direct la cetățeni, prin intermediul proiectelor pe care UE le va implementa în Republica Moldova. 

„Asistența UE se va concentra doar pe acțiuni care aduc beneficii directe cetățenilor și sprijină agenții de schimbare, inclusiv societății civile, mass-media independente, autorităților locale responsabile de reformă și întreprinderile mici și mijlocii. În cadrul bugetelor 2017 și 2018, UE și-a recalibrat sprijinul financiar, care acum este de peste 106 milioane de euro”, informează Delegația UE la Chișinău.

Astfel, cele peste 100 de milioane de euro vor fi investite în dezvoltarea socio-economică a regiunilor focale – Ungheni și Cahul: „Programul de sprijin, în valoare de 23 de milioane de euro, va contribui la crearea locurilor de muncă și lanțuri de valori, va oferi sprijin întreprinderilor mici și mijlocii locale, actorilor locali și societății civile și va finanța dezvoltarea infrastructurilor la scară mică. Aceasta va contribui la dezvoltarea social-economică locală și va reduce decalajul dintre Chișinău și regiunile Republicii Moldova”, susțin reprezentanții UE.

De asemenea, cu 10 milioane de euro va fi finanțat proiectele de creșterea încrederii între Chișinău și Tiraspol prin inițiative comune care implică autoritățile locale, organizațiile societății civile și alte părți interesate de pe ambele maluri ale fluviului.

Totodată, UE va investi 40 de milioane de euro în infrastructură, cu interconectarea electrică dintre România și Moldova, care va face legătura între UE și Republica Moldova și va duce la energie electrică mai stabilă și mai ieftină pentru cetățeni.

De asemenea, UE va promova, de asemenea, schimbul internațional de studenți prin programul Erasmus + și va finanța mai multe oportunități de mobilitate pentru cercetătorii moldoveni, cu scopul de a continua excelența științifică în Republica Moldova și de a crește competitivitatea acestora în programele UE, cum ar fi Orizont 2020.

Amintim că, astăzi, Delegația UE în Republica Moldova a confirmat amânarea acordării asistenței macrofinanciare Republicii  Moldova, „din cauza deteriorării statului de drept și a democrației în Moldova”.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram