/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

/VIDEO/ Două adolescente erau ținute într-un apartament din Chișinău și obligate „să se vândă” cu câte 600 de lei per client

05 decembrie 2018, ora 10:12

Doi tineri de 22 şi 24 ani, originari din raioanele Călăraşi şi Fălești, au racolat două adolescente de 15 și 16 ani și le-au obligat să se prostitueze. Fetele erau ținute într-un apartament închiriat din Chișinău și prestau servicii sexuale pentru care primeau câte 600 de lei de client. 

Suspecții au fost reţinuţi pe 29 noiembrie 2018 și acum sunt cercetați penal pentru trafic de copii.

Tinerele sunt originare din raioanele Fălești și Soroca.

„Clienții erau găsiți ca rezultat al plasării de către învinuiți a anunțurilor pe unul din site-urile de publicitate. De asemenea, făptuitorii acordau ”protecție” victimelor, intervenind în situațiile de conflict care se iscau cu clienții. Pentru serviciile sexuale prestate, victimele primeau câte 600 de lei de la fiecare client. Din aceste sume, era achitată chiria apartamentului, dar și datoriile traficanților față de persoane terțe”, se menționează într-un comunicat al Procuraturii pentru Combaterea Crimelor Organizate și Cauze Speciale.

În cadrul cauzei penale inițiate, victimelor le-a fost acordată asistența psihologică și juridică necesară.

Unul dintre învinuiți colaborează cu organul de urmărire penală. Acesta le-a spus oamenilor legii și alte locații din capitală în care se desfășurau activități criminale similare.

În prezent, investigațiile pe caz continuă, în scopul identificării altor potențiale victime, dar și a tuturor persoanelor implicate în traficarea persoanelor.

În caz de condamnare, învinuiți riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 10 la 15 ani.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram