Război în Ucraina, ziua 170: Explozii în regiunea Herson. Anunțul făcut de operatorul ucrainean de energie nucleară

social

Trei vameși, demiși din funcție. Ce încălcări au comis

27 decembrie 2018, ora 09:44
Distribuie:

Potrivit instituției, primul angajat propus spre concediere a ajuns în vizorul subdiviziunii de securitate internă a instituției după ce a autorizat trecerea, prin postul vamal Tudora, a unui lot de mărfuri de larg consum, care a fost depistat, ulterior, de către Echipele Mobile ale Vămii.

Tot pentru neglijență în serviciu este demis și un inspector al terminalului vamal „Industrială”, care a vămuit un microbuz cu termenul de exploatare ce depășea 10 ani de zile, acest lucru fiind interzis de legislația națională.

În cazul celui de-al treilea funcționar, sancțiunea de eliberare din funcție este însoțită și de un proces contravențional pentru trafic ilicit cu mărfuri. Este vorba despre un inspector al postului vamal „Palanca”, în mașina căruia, Echipele Mobile ale Vămii au depistat 38 de kg de caviar, procurat din or. Odesa și introdus ilegal în țară. Verificările au relevat faptul că acesta a intrat în țară prin vama ”Tudora”, motiv pentru care a fost sancționat și colegul care i-a autorizat trecerea, fără efectuarea controlului de rigoare. Acestuia din urmă i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară sub formă de mustrare.

Conducerea Serviciului Vamal condamnă astfel de încălcări, pe care le califică ca fiind incompatibile cu statutul de ofițer vamal, a cărui misiune este asigurarea securității economice a statului. Totodată, reiterăm îndemnul lansat în adresa societății de a reclama orice ilegalități comise de angajații instituției prin intermediul Liniei specializate anticorupție a Serviciului Vamal, la numărul de telefon +373 22 574-111.

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram