Război în Ucraina, ziua 170: Explozii în regiunea Herson. Anunțul făcut de operatorul ucrainean de energie nucleară

politic

/VIDEO/ RISE: Vladimir Voronin „Vor fi cele mai mari falsificări ale alegerilor”

09 ianuarie 2019, ora 16:08
Distribuie:

Modificarea acestei legislații, trecerea la acest sistem mixt de alegeri, se înțelege că o să fie cele mai mari falsificări din tot timpul cât a fost până acuma alegeri”, a declarat Voronin în interviu.

Totodată, întrebat de către reporterii de la Rise dacă s-ar fi îmbogățit acesta de când este politician, Vladimir Voronin a declarat că „Eu am început politica nu acuma când am devenit președinte. Eu am fost în organele de conducere a partidului Comunist al Uniunii Sovietice, am fost și președinte de raion și de oraș, am fost numit Ministru de Interne. Am o casă moștenită de la părinți și alta în care locuiesc.

De asemenea, acesta spune că la cunoscut pentru prima oară pe președintele PDM Vladimir Plahotniuc pe teritoriul Mănăstirii Curchi, în timp ce pe teritoriu era reconstrucția acestei Mănăstiri.

Întrebat dacă fiul său a avut relații de afaceri cu președintele PDM acesta a declarat că „În business se întâmple multe interacțiuni. Eu nu vă pot spune exact.

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram