/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

/VIDEO/ Învață româna la bătrânețe. Cursurile sunt gratuite și se desfășoară la Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu”

10 ianuarie 2019, ora 18:25

Este pensionară. Sunt pensionară. Eu… am uitat ce vreau să spun. Eu învăț limba românește.

Lidia Sergheeva locuiește în sectorul Botanica de-o viață, iar la 67 de ani a decis să învețe româna, pentru că este o limbă melodioasă, spune femeia.

Am înțeles cât de frumoasă este această limbă, melodioasă și este necesitatea de a învăța, pentru că tinerii cunosc puțin rusa și ne este complicat să comunicăm cu ei. Este complicat pentru că noi comunicăm puțin în română, pentru că cei din jurul nostru sunt ruși”, Lidia Sergheeva, pensionară

Femeia spune că nu are cuvinte preferate în română, pentru că… le iubește pe toate auzite până acum.

Pe toate eu le iubesc, important să le rețin. Când mă duc la piață, eu întreb. Cât costă morcovii. Dați-mi, vă rog, un kilogram de cartofi”, Lidia Sergheeva, pensionară

De naționalitate sunt rusoaică. Profesia mea este.. economist.

Și Tatiana Erafeeva și-a dorit de multă vreme să învețe româna, dar a reușit să o facă abia la 65 de ani.

Demult voiam să fac asta, dar nu îmi reușea, pentru că erau probleme familiare. Dar consider că un om care locuiește în Moldova trebuie să cunoască limba de stat”, Tatiana Erafeeva, pensionară

Femeia se mândrește cu primele reușite.

Nu vrei să lucrezi. Traducem: El nu vrea să lucreze.

Putem să povestim despre noi, cum ne cheamă, unde ne-am cunoscut. Ne învățăm în magazin cum să vorbim, la piață, lucruri elementare”, Tatiana Erafeeva, pensionară

În vârstă de 73 de ani, Ala Pitiga este una dintre cele mai în vârstă eleve, fiind și extrem de sârguincioasă.

Niciodată nu este târziu, pentru că eu locuiesc în Moldova și trebuie să știu limba română. Pentru mine este complicată gramatica. Înțeleg totul, pot vorbi, dar gramatica este foarte grea. Mi se pare chiar mai complicat decât în rusă”, Ala Pitiga, pensionară

Bătrânica are și o expresie preferată.

Toți știu că învăț româna, prietenele mă întreabă cum mă simt, eu le răspund în română: Foarte bine!”, Ala Pitiga, pensionară

La lecție, cele 18 persoane învață gramatica limbii române, cum să comunice, dar și să scrie corect.

Ne este foame. Aceasta este întreaga versiune.

Cel mai complicat este verbul. Sunt tare multe verbe și noi ne-am oprit vreo 6 lecții doar la verbe. Le era foarte greu, dar s-au isprăvit. Este un grup foarte bun”, Elena Bizdiga, profesoarăn de Limba Română

Cursurile de limba română sunt gratuite și se desfășoară, în fiecare săptămână, la filiala din sectorul Botanica a Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”.

Reporter: Ana Sârbu
Imagine: Tudor Bigu

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram