/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și copii întorși acasă. Rusia vrea să saboteze summitul de pace

Chirtoacă îl acuză pe Năstase că ar fi fost implicat în privatizarea Air Moldova, din anul 2000. Cum reacționează Năstase

missing
21 ianuarie 2019, ora 14:37

Președintele Partidului Liberal (PL), Dorin Chirtoacă, potențial candidat pe circumscripția nr. 32 la alegerile parlamentare, îl acuză pe Andrei Năstase, concurent electoral din partea blocului ACUM DA PAS, că ar fi fost implicat în privatizarea companiei Air Moldova, în anul 2000. La rândul său, Năstase spune că nu vrea să comenteze acuzațiile.

Chirtoacă spune că a făcut o investigație proprie la acest subiect, pe care a publicat-o pe pagina sa de Faceebook.

Aici puteți vedea informații oficiale, dintr-o bază e date a Germaniei, cu privire la faptul că compania germană “Unistar Ventures” GMBH (în prezent denumită “German Aviation Capital” GMBH), care a procurat în anul 2000, 49% din acțiunile “Air Moldova”, era germană doar cu numele, cu sediul și cu administratorul pensionar, dar nu și cu fondatorii. Era deci foarte și foarte moldovenească, de fapt, avându-i în spate pe Ministrul Transporturilor de atunci, Victor Țopa, soția sa Ana, precum și finul lor de cununie – Andrei Nastase, vicedirector general al “Air Moldova”, responsabil de probleme juridice”, a comentat președintele PL pe rețelele de socializare.

„De menționat că, primul milion de euro din această sumă, provine dintr-un credit bancar de la BEM, facilitat în anii 1999-2000, de Viorel Țopa, președinte BEM pe atunci, lui Victor Țopa, adus apoi ca “investiție” din Germania. Acest milion de euro așa și nu a fost întors până astăzi BEM-ului și face parte astfel din furtul miliardului de euro, care s-a acumulat în anii următori până, deja cum știm, în 2014”, a mai scris Dorin Chirtoacă.

Contactat de TV8, copreședintele blocului ACUM DA PAS, Andrei Năstase, a spus că nu vrea să comenteze aceste acuzații: „ Nu comentez inepțiile unui personaj aflat în agonie, mai ales că aceste inepții au fost emise deja în spațiul public de Plahotniuc, de Dodon și Ivan Ceban. Dorin Chirtoacă joacă un rol pe care i l-a atribuit cineva”, a spus Năstase.

Dorin Chirtoacă a mai spus că anterior avea doar bănuieli, iar detalii a aflat acum două zile: „Informația nu am știut-o până acum. Am găsit-o acum două zile, în urma unei investigații, ca urmare a reuniunii de nivel internațional, din data de 17 ianuarie și a minciunilor spuse de Andrei Nastase acolo, în prezența mea. Până în prezent, au fost diverse bănuieli, dar asemenea informații și cu atât mai mult documente, nu s-au cunoscut și nu au fost publicate niciodată”, a scris președintele liberalilor.

La finele anului trecut, PL a negociat cu blocul ACUM DA PAS participarea în comun la alegerile parlamentare. Cei de la ACUM anunțat însă candidații înainte ca cei de la PL să vină cu propunerea lor, explicând că liberalii au întârziat cu răspunsul. La rândul lor, reprezentanții PL au spus că ACUM i-au ignorat intenționat și au anunțat că vor participa în alegeri pe cont propriu.

Vezi și:

/VIDEO/ Dorin Chirtoacă a depus semnăturile la Consiliul Electoral și a cerut înregistrarea la alegeri

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram