/VIDEO/ Blocul ACUM DA PAS s-a lansat în campania electorală. Cu ce mesaje a venit Sandu și Năstase în fața electoratului

25 ianuarie 2019, ora 13:04

Blocul electoral ACUM DA PAS s-a lansat astăzi în campania electorală pentru alegerile parlamentare din luna februarie. Evenimentul a avut loc în fața clădirii Parlamentului Republicii Moldova.

Cei doi copreședinți ai blocului ACUM DA PAS, Maia Sandu și Andrei Năstase, și-au axat discursurile pe care le-au rostit la evenimentul de lansare în campanie pe mesaje pentru electoratul pe care mizează în circumscripțiile uninominale.

„Am fost în mai multe țări din lume, am învățat, am muncit acolo, mi-am asigurat un salariu bun (…). Am putut să am un viitor asigurat acolo, dar, de fiecare dată, am fost cu gândul acasă, așa cum sunt cu sutele de mii de moldoveni care sunt departe astăzi. Când m-am întors acasă am făcut-o cu certitudinea că prin multă muncă, din bună intenție, alături de oameni competenți se pot face lucrurile bune, bine și aici, acasă”, a spus Maia Sandu, copreședinte ACUM DA PAS, care este și candidata blocului pe circumscripția nr. 50 (Europa de Vest).

„Fac apel către toți chișinăuienii, de aici, din inima țării trebuie să pornească drumul spre libertate al poporului nostru. Noi suntem cei care putem declanșa asaltul final și democratic împotriva acestui regim criminal. Noi suntem oamenii celui mai mare oraș al țării, noi suntem primii la care ceilalți oameni ai țării se vor uita, noi suntem primii la care comunitatea internațională se va uita. Pentru că noi am demonstrat împreună că se poate”, a spus Andrei Năstase, copreședinte ACUM DA PAS și candidat pe circumscripția uninominală nr. 33 (Chișinău).

Blocul ACUM DA PAS a înaintat 49 de candidați pe circumscripțiile uninominale și 55 de candidați pe circumscripția națională.

alegeri.tv8.md

Puteți vedea lista completă a candidaților blocului ACUM DA PAS, în categoria Alegeri.tv8.md.

Tot astăzi s-au lansat în campania electorală și Partidul Democrat din Moldova și Partidul Socialiștilor din Republica Moldova.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram