Partidul Mișcarea Populară Antimafie s-a lansat în campanie electorală în cadrul unei conferințe de presă. Liderul partidului Sergiu Mocanu a anunțat că campania lor se va desfășura pe rețele de socializare și cu ajutorul simpatizanților. Totodată, acesta a precizat că deși au lansat un fond electoral, formațiunea nu va lansa campanii de strângere de fonduri și se vor strădui să folosească cât mai puțini bani.

„Partidele lansate în această campanie electorală au la dispoziția lor mijloace, finanțe pentru a fi foarte vizibili, noi ne pregătim să facem o campanie electorală pe rețelele de socializare. Noi sperăm că oamenii care au stat și au urmărit mesajul Mișcării Populare Antimafie rostit tare, tăios, incisiv în toți anii ăștia, noi considerăm că acești oameni pot deveni agenții noștri electorali și să le spună altor oameni că a venit timpul să spună NU, Nu clanurilor mafiote, să spună NU atât lui Plahotniuc care se află la guvernare, cât și celor din așa zis-ul bloc ACUM, cât și socialiștilor care au mari șanse să câștige majoritatea în această campanie electorală dacă oamenii nu vor ști să se mobilizeze pentru a da o lovitură în toate aceste clanuri”, a declarat Sergiu Mocanu.

Partidul Mișcarea Populară Antimafie este al șaselea partid care a fost înregistrat pe circumscripția națională pentru alegerile parlamentare din februarie 2019. Formațiunea are pe listă 32 de candidați.

Pe circumscripția națională s-au mai înregistrat partidele: PDM; ACUM; PCRM; PSRM; Partidul Șor, Partidul Nostru, Partidul Național Liberal și Partidul Voința Poporului. Alte șase formațiunea așteaptă să le fie examinat dosarul.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!